Babel: Consider this.

 

Un rai. O poartă. O speranţă.

 

acă încerci să comunici şi te-ai săturat să fii prost înţeles, atunci Babel este făcut pentru tine. Dacă îţi place ca arta să ţi se înfăţişeze pe o tavă, cu humus, mirodenii şi tacâmuri speciale pentru bomboane cu lichior, atunci Babel ţi-o va oferi, iar restul depinde de tine. Dacă ai ajuns frustrat şi obosit căutând un site unde să ai parte mai degrabă de relaxare şi confort decât de agitaţie şi înstrăinare, atunci bine ai venit la Babel.

 

rem ca lucrurile să fie clare de la bun început: dacă eşti un solipsist şi ai găsit acest site din greşeală, atunci lasă-l în seama altcuiva şi întoarce-te la armele, lăcomia şi lipsa ta de milă. Lasă pe altcineva să vină să facă o plimbare cu feribotul peste râul Mersey.

 

ntrebarea dacă a existat vreodată o limbă din care ar fi apărut toate celelalte i-a fascinat pe oameni de mii de ani, aşa că am construit o revistă online multilingvă şi multiculturală despre artă şi idei. În paginile noastre vei găsi articole, umor şi ediţii speciale selectate din multe limbi, ţări şi discipline, pentru a alcătui un jurnal interactiv pe gustul celor pasionaţi.

 

ajoritatea informaţiilor din ziua de azi îşi petrec timpul într-un terminal, într-o camera fără ferestre, de unde sunt preluate cu un clic pe butonul mouse-ului de către cei neintegraţi în societate, care suspină fără speranţă şi navighează de la un site sportiv către unul cu jocuri, apoi spre unul porno. În loc de asta, de ce să nu găseşti, prin Babel, aventurieri nomazi şi să întrebi cum poţi găsi drumul din Austria până la Iordan, bălăcindu-te în apă prin canalele din Amsterdam sau tăindu-ţi drum prin desişuri în Africa sau Adelaide.

 

ât de singuratic şi plictisitor trebuie să fie să abordezi Internetul ca pe o experienţă fără substanţă, anonimă şi singulară printr-un nicăieri electric cu brizbizuri, cu brăţări şi cu fluiere, cu clopote şi cu o covârşitoare revărsare de informaţii. Mai bine ne concentrăm asupra calităţii, a profunzimii şi a dimensiunilor conţinutului nostru decât asupra azvârlirii în cyberspaţiu, cu o viteza ameţitoare, a unei cantităţi enorme de informaţii.

 

om lăsa lipsa somnului şi nerăbdarea în seama altor site-uri, în timp ce noi ne vom concentra asupra păstrării ritmurilor noastre zilnice - ca să nu mai vorbim despre vedere - şi asupra promovării unei arene unde discuţiile civilizate şi răspândirea ideilor în societate sunt mai importante decât încercarea de a obţine atenţia fragmentară a unui surfer înrăit.

 

ublicând Babel pe web, satisfacem o nevoie doar cu ceva mai puţin importantă decât cea de care tocmai s-a îngrijit raportul referitor la accesul la cărţile care nu figurează foarte sus în ierarhia vânzărilor. (n.t. Acest raport se refera la lanţurile de librarii din SUA care refuză să expună în rafturi cărţile care nu sunt incluse în categoria best-seller. Celelalte cărţi nu pot fi procurate decât prin comandă. – Mulţumiri lui Malcolm Lawrence pentru lămuriri!) Atât de multe site-uri pun foarte mare accent pe modă şi pe atitudini încât crearea unei arhive a trecutului şi a unei platforme pentru viitorul artelor a fost total neglijată şi eliminată din acest mediu înfloritor.

 

u ne interesează să ne ploconim apatici în faţa indispoziţiei cinice şi generalizate a secolului. Recunoaştem că anii 60 au fost începutul unei renaşteri artistice, aşa cum lumea nu mai văzuse de sute de ani. Viziunea noastră este să folosim tehnica zilelor noastre pentru a intensifica această renaştere, dar nu intenţionăm să idolatrizăm tehnologia înaltă mai mult decât o chitară cu douăsprezece corzi.

 

nălţarea acestei adevărate împliniri a visului antic ar putea să ne ridice deasupra multor prejudecăţi, dar nu suntem mulţumiţi să avem curajul să fim în afara limitelor lumii reale, aşa că vom fi în galerii, teatre, săli de operă, cinematografe, cluburi, localuri, cybercafe-uri şi la petreceri, notând la final tot ce s-a petrecut pentru a putea iniţia, analiza, remarca şi şopti ceea ce începem să vedem acum, când suntem la începutul altor două mii de ani.

 

ă iubim lumea este pentru noi a doua natură. Ne place să întâlnim şi să impresionăm străini şi să oferim în schimb posibilităţi celor care ne inspiră, să facem cocktailuri şi să invităm nişte prieteni la o discuţie cu John Woo, Peter Greenaway, Patricia Rozema, sau despre Arthur Rimbaud, Italo Calvino, Jerry Garcia, Kurt Cobain, operă, erotică sau cadavre desăvârşite de pretutindeni.

 

n afară de accentuarea tradiţiei orale prin chat rooms, bulletin boards şi un centru cu informaţii lingvistice, oferim o multitudine de pagini de web uşor accesibile şi pline de informaţii pe această temă, o discuţie într-o cafenea cu ajutorul unui bookmark plasat foarte uşor în browserul tău, oriunde te-ai afla, (deocamdata) în engleza, franceza, germana, tagalog; cu voci din Austria, Tokio, Hawaii, Lousiana, Chicago, Oakland, San Francisco, Burning Man in Nevada, Tacoma, Seattle si altele.

 

facerile planetei vor fi domeniul nostru. Am înzestrat un site cu o veritabilă lume, cu mii de link-uri internaţionale şi cu câteva feluri diferite de a comunica în atât de multe limbi câte putem găsi. Dacă putem oferi cetăţeanului mondial câteva gânduri originale şi un pic de diversiune de la anxietăţile unei lumi informaţionale, care nu doarme niciodată, vom simţi că ne-am justificat aceasta clădire.

 

entru că lumea este ca o moluscă cu două valve, slinoasă, îngrăşată cu chimicale, care trăieşte pe fundul mării. Cu alte cuvinte, caută perla din interiorul scoicii, pentru că eşti unul dintre cei norocoşi, pentru că aproape tot ce este în ceruri se aliniază pentru ca tu să poţi avea o lume mai bună. În traducere: acesta este un lucru bun. Indiferent de unde porneşti, e sigur că vei găsi perla.

 

u, cel născut în ziua Sfântului Valentin, e timpul să pui piciorul în prag. Cât de mult îţi trebuie? Câte păcate şi necazuri poţi accepta până când ţi se rupe inima? Ceva trebuie să fie oprit, încetinit, sau cel puţin îndreptat. Tu ai puterea să faci asta. Şi ai şi dreptul să foloseşti această putere. Dar s-ar putea să nu fii dispus. Poate că simţi că vei strica viaţa altcuiva dacă spui da. Poate că te temi că, afirmându-ţi puterea, vei declanşa o reacţie în lanţ, că veţi pune capăt unui alt lucru, pe care nu doreşti să-l sfârşeşti. Aşa că fii subtil şi delicat. Dar fii, totuşi, puternic.

 

ine minte că puterea vine din cunoaştere. Din putere vine şi responsabilitatea. Odată cu responsabilitatea vine şi compasiunea. Cu compasiunea vine şi înţelegerea. Cu înţelegerea vin şi informaţiile. Odată cu informaţiile vine şi cunoaşterea. Pentru că cele mai bune lucruri din viaţă sunt gratuite. Abia următoarele lucruri în această ierarhie sunt cele care costă bani. Dragostea adevărată, de exemplu, nu poate fi cumpărată cu nici o sumă de bani.

 

esigur, dacă chiar vrei, poţi cumpăra atenţia, popularitatea sau chiar un gest de aparentă afecţiune. Adevărata mulţumire de sine este de asemenea nepreţuită. Pentru îndeajuns de mulţi bani, poţi obţine un sentiment de importanţă, autoritate, respect şi implicare. Aproape la fel de bune? Nu şi dacă ai gustat din lucrurile adevărate. Nu la loterie vrei sa câştigi astăzi, ci vrei să câştigi înţelepciunea de a putea vedea dincolo de aceste sărmane lucruri “de mâna a doua”.

 

cum e momentul cel mai potrivit să-ţi aduni gândurile în legătură cu vacanţa pe care ai vrut de mult să ţi-o iei. Ai putea să te trezeşti pe Internet, în bibliotecă sau în muzeul Ştiinţelor, făcând descoperiri, desenând instrucţiuni pentru hărţi sau luând decizii referitor la care domenii vor fi cele mai folositoare anumitor cercetări sau interese pe termen lung.

 

i putea chiar descoperi situaţii în unele ţări la schimbarea cărora să crezi că ai putea ajuta. Astăzi vei schimba totul. Îţi creezi propriul tău astăzi şi poţi schimba lucrurile în mod favorabil folosind puţin timp ca sa ajuţi o persoană în vârstă sau să înveţi un copil. Fă mişcare astăzi, plimbându-te (poate într-un bazar) pentru a-ţi elibera energia pe care o ai în exces.

 

oloseşte-ţi spiritul, gustul şi inteligenţa. Găseşte-ti un mod de exprimare. Găseşte-ti un refugiu. Aşterne-ţi opiniile pe hârtie, pe Internet, pe undele radio sau pe masa redactorului. Fă un pas radical înainte. Mulţumeşte-le celor care te sprijină. Mulţumeşte-le celor care cred în tine. Fii foarte atent la cei care iubesc.

 

ine ai venit la Babel. Vindecarea a început. Restul depinde de tine.
Sănătate,

Cu dragoste,
Malcolm Lawrence
Redactor
şef

 

Scrie-ne prin e-mail!

Numele tau:

Adresa ta de e-mail:

Pagina ta pe web:

De unde esti? Indica regiunea unde locuiesti.

Babel: When was the last time a website made your heart race?

Comentarii:

 

Babel: Stone by stone...